Votul ca datorie morală

Sunt puncte de vedere care susțin că votul este o datorie morală a individului, și nu doar un drept civil. Alții spun că nu există vreo obligație, votul fiind opțional. Altfel spus, pe de-o parte, dacă ai luptat pentru dreptul de a vota, odată obținut ești obligat moral să ți-l exerciți, iar pe de altă parte, votul nu este obligatoriu în situațiile în care, de exemplu, nu există vreun candidat care să merite votul tău. Dacă nu mergi la vot invocând motivul din urmă, este contradictoriu să admitem că votul neexercitat este vot pentru vreun candidat.

09.11.2014 • Empiricus

 

Kant și băcanul

În „Întemeierea metafizicii moravurilor”, Kant ilustrează diferența dintre acțiunile din datorie și conforme cu datoria prin apel la următorul exemplu: „[...] este într-adevăr conform datoriei ca băcanul să nu-i înșele la preț pe clienții neștiutori, și niciun negustor deștept nu face asta acolo unde merg bine, ci menține același preț stabilit pentru toată lumea, astfel încât un copil poate cumpăra de la el la fel de bine ca oricare altul. Adică toată lumea este servită cinstit; numai că acesta nu este nici pe departe de ajuns pentru a crede că negustorul a procedat astfel din datorie și din principiile de... [citește mai departe]

09.11.2014 • Caiet

 

Ireversibilitatea hazardului artificial

Geoingineria este supusă tot mai multor critici, cu toate acestea ea este deja prinsă în sistemele și politicile publice care servesc cetățeanului. Dintr-o cheie antropocentrică, manipularea naturii spre a servi scopurilor și intereselor omului este o necesitate, omul fiind nu doar cel care valorizează, dar având și cea mai mare valoare. Pe de-o parte, am putea spune că se solicită folosirea geoingineriei doar ca instrument în vederea reducerii alterării naturii. Pe de altă parte, schimbările tehnologice produc învingători și pierzători. Dacă am dori să nu fin în cea de-a doua categorie, atunci trebuie luate toate avantajele explicative ale geoingineriei și reorientate... [citește mai departe]

06.11.2014 • Caiet

 

Testamentul online

Se ridică problema testamentului bunurilor (tangibile și intangibile) din mediul online. Google încearcă să ofere o soluție, însă acest mic pas înainte poate fi calea către o prăpastie. Experiența noastră online nu este limitată la un site sau o companie care gestionează un număr mare de situri pe care le vizităm, ci cuprinde un număr foarte mare de zone restricționate cu parolă la site-uri deținute de companii diferite. Toate aceste companii ne garantează că nu vor divulga conținutul pe care-l gestionăm, mai mult, ne asigură că nici măcar ei nu-l vor vedea. Ce se întâmplă, totuși, când mori cu identitatea ta online? Ori,... [citește mai departe]

04.11.2014 • Empiricus

 

La ce bun?

Când am ridicat privirea, peste cărămizile pe care le striveam de-atâta vreme, am zărit putreziciunea. Te-am privit cu admirație, îmi construisem un model, o Idee. Acum, Ideea se citește-n negura cearcănelor tot mai pronunțate, saci umpluți până la refuz de calmul iscusit: paravanul tipului sordid. Bucuria tinereții ei pe atunci, inocența lui de acum, se sugrumă, treptat, într-o simulare ternă. Strălucirea a pierit odată cu lustragii. Acum tot ce se mai culege, cu aceeași semeție, sunt plozii priinței depravate.

31.10.2014 • Alter Ego

 

Mărunțel

Generalizările empirice funcționează în științe (precum fizica experimentală, chimia, biologia, etc) deoarece caracterul grupului de cauze și efecte pot, la rândul lor, face obiectul unor alte generalizări empirice. Altfel spus, nu pot fi determinate ca universal valabile. Pe de altă parte, o universalitate strictă nu poate fi atribuită decât prin intermediul unui model teoretic care să decurgă din de el însuși și să nu aibă posibilitate de infirmare în vreun caz particular. Generalizarea empirică poate avea exemple marginale, la limită, contradictorii. Când încercăm să obținem reguli de comportament din generalizări empirice, adică să facem, într-un fel posibil, etică aplicată, vom... [citește mai departe]

29.10.2014 • Caiet

 

Cine (mai) ești?

Sunt oameni a căror diplomație ridică semne de întrebare mai mult decât rezonabile. Pe de-o parte îi găsești ca fiind naivi, pe de altă parte gândești că pot purta în pacea lor cea mai șireată semeție. Sub posibilitatea unei astfel de măști, orice analiză psihologică sau morală va produce cel puțin două viziuni care se exclud. Altfel spus, sub diplomație individul trasează anonimatul intențiilor sale, protejându-și atât statutul, cât și vanitatea. Mai cred că, în absența unei relații satisfăcătoare cu sine, diplomația reprezintă proiecția unui eu al celorlalți, un eu străin sieși, un fel de zid de apărare în fața unei dezamăgiri neîncetate. Când a fi... [citește mai departe]

23.10.2014 • Caiet

 

„Intuiția morală” și facultatea de judecare

Punctul de plecare îl găsesc acolo unde încerc să-mi explic ce înseamnă o decizie etică însoțită de o stare emoțională. Poate o decizie etică să fie doar o emoție? Când am spus însoțită am cumulat emoția rațiunii, altfel m-aș identifica altceva, inferior, nicidecum persoană. Care-i rostul facultății de judecare atunci când ne ghidăm după intuiții morale? În fapt, ce sunt intuițiile morale? Revelații mistice? Nu cred. Principii generale aplicate spontan? Nici atât. Sentimente stârnite contextual? S-ar putea. Asocierea ideii cu obiectul și determinarea unei dorințe, precum porcul pe lângă mocirlă? Ar putea. Parcă-l văd pe Bergson cum împrumuta intuiția din instinctul bietelor... [citește mai departe]

30.11.2013 • Caiet

 

Captivitate

Dacă omenirea a îndurat cu adevărat un război, acela este al ruperii de dogmă. Cunoașterea a ținut omenirea captivă sub armele propriilor generali. Strigătul luminismului a venit atât de târziu, încât omul a șlefuit teamă pe chipul oricărui prezent. Cine nu s-a supus vreodată convenției? Acela care, cel mai probabil, nici că se va fi revoltat. Când în mâinile lui nu a stat sceptrul, brațele, oricât de puternice, au fost în slujba altuia. N-ar fi regret pentru brațe, cât pentru minte și gândurile strivite sub genele plecate. Captivă uzului privat, rațiunea a comis genocid intelectual sub orânduirea publicului îndoctrinat. Teama... [citește mai departe]

25.11.2013 • Caiet

 

Macazul moral

Dilema trenului rămâne problematică dacă avem pretenția de a o cerceta așa cum a fost construită. Formularea întrebării poate suferi un răspuns în funcție de poziționarea față de eveniment: Ce ai face? și Ce este moral să faci?Răspunsul este întotdeauna fundamentat fie psihologic, fie oportun, niciodată moral. În fapt, nu se răspunde la a doua întrebare, anume Ce este moral să faci? A lăsa să moară cinci sau a ucide unul poate sugera și faptul că non-acțiunea, evaluată moral, este echivalentă cu acțiunea. Sunt puncte de vedere care reiau această dilemă în forme rafinate și propun că a întoarce spatele unor situații sociale sau de... [citește mai departe]

24.11.2013 • Caiet

 

Capcana modernului

Modern vizează un concept al cărui conținut este variabil, îndrituit de construcții valorice temporale și temporare. Când ești modern? Când nu mai ești tu, aș răspunde. Când te pui în slujba celor care sunt călăii modernului în genere (ar adăuga Kundera). Când ești tu, nu ești modern, ci te crezi autentic. Când ești autentic, în fapt ești rezultatul propriei culturi. Așadar, dacă vrei să fii, și nu să pari, nu vei reuși. Să fii, nu știi; să pari, poți ști. Capcana aceasta este motor pentru idei, un soi de muză.

24.11.2013 • Caiet

 

Valoarea lui hoț

Se vorbește despre hoțul de tablouri ca fiind inferior calitativ operelor de artă pe care le-a furat. Această opinie a fost împărtășită într-un documentar de reconstituire a furtului tablourilor din olanda. Prin calitativ înțeleg statutul părților implicate ca fiind măsurabil. Dacă tablourile au preț, hoțul trebuie să aibă și el preț, altfel comparația nu poate fi validă. În același timp, în vederea întemeierii opiniei, se face apel la o pretinsă incapacitate a hoțului de a produce vreodată ceva de o asemenea valoare. Prin valoare înțelegându-se preț (așa cum sunt valorificate obiectele). Plecând de la premisa conform căreia hoțul nu va realiza vreodată obiecte care, cumulate, să aibă preț cel... [citește mai departe]

23.11.2013 • Empiricus

 

Epifanie

Nu, nu mi s-a arătat dumnezeu întrupat prin cristos ori alte închipuiri. Sper să nu mă smintesc prea devreme. Rațiunea este un instrument superb, te descurcă și te încurcă sistematic. Construiește și deconstruiește pe șabloane consacrate, combinate sau neîntâlnite. Dar asta e o altă discuție care mă duce cu gândul la Critică. Printr-o repoziționare a gândurilor s-a construit un clișeu pe care l-aș expune simplu: Să ne vedem de treabă. Prima oară îmi trecuse prin minte o altă expresie posibilă, Punct și de la capăt, însă ceva lipsește acestei formulări. Oricum, nu e nimic deosebit, nimic special, nicidecum memorabil, ci... [citește mai departe]

08.08.2013 • Caiet

 

Asocieri

 

04.08.2013 • Empiricus

 

Dilema prizonierului a fost testată pe deținuți reali

Despre ce este „dilema prizonierului”, găsiți aici. Am să trec direct la subiect și să spun că întotdeauna am privit îndoielnic obligația rațională de a trăda în contextul jocului unic. Dacă ar exista mai multe „runde”, atunci strategia tit-for-tat (cooperezi - cooperez, nu cooperezi - nu cooperez) ar fi metoda nu doar rațională, ci și optimă. Reiterarea ți-ar oferi pozibilitatea de a te răzbuna în cazul trădarii și/sau răsplăti cooperarea. Însă cum jocul (dilema) are o singură rundă, deținuții (reali) au ales să nu mărturisească, așadar nu și-au trădat partenerul, după cum propune teoria jocurilor. Articolul original este aici. Acest lucru... [citește mai departe]

30.07.2013 • Caiet

 

Cum să cucerești o fată

Pe modelul glossy, în trei pași: Pasul 1: Dacă ești băiat, asigură-te că-i plac băieții. Dacă ești fată, atunci nu-i propune manage-a-trois. Pasul 2: Întreab-o, cât mai repede, dacă s-ar vedea într-o relație cu tine. Te va refuza mai repede și veți economisi amândoi timp. Pasul 3: Este pasul înapoi. Dacă ți-a spus nu, poartă-ți decepția în brațele alteia. Acest articol nu este o glumă, ci o explicație pe limba adolescentului din gura unui adolescent. Există și o latură experimentală, dar voi reveni cu detalii într-un alt articol. Până una alta, ce poate merge rău?

29.07.2013 • Caiet

 

Prietenia la distanță

Nu vorbesc de relațiile de dragoste la distanță, ci despre prieteni care, dintr-un motiv sau altul, ajung să locuiască în zone geografice diferite, îndepărtate. Aud foarte des, este prietena mea cea mai bună, o cunosc de când eram mică, dar a plecat din țară după revoluție. În general, majoritatea consideră că greutatea unei prietenii este măsurată în ani. Cu toate acestea, dacă o prietenie trebuie măsurată în timp, atunci ea ar trebui măsurată în timp petrecut împreună în mod real, cu bune și rele, bucurii și conflicte et cetera. A avea o prietenă pe care o cunoști încă din școala... [citește mai departe]

29.07.2013 • Caiet

 

Oldies but (not always) goodies

Ce înseamnă dacă ai învățat să fotografiezi pe film? Dar dacă ți-ai construit primul radioreceptor dintr-o galenă, o diodă cu siliciu și câțiva metri de sârmă? Dar dacă ai făcut școala de șoferi pe Dacia 1300? Pentru unii, cei mai mulți, aceștia sunt profesioniștii și singurii pionieri demni de cinste. Dacă vii cu plicul cu poze, ești pionier, dacă vii cu tableta, ești prea mainstream; dacă te uiți la TV pe telefon sau asculți muzică la căști, ești prea mainstream, e mai cool să fii vintage; dacă ai servo-direcție, ești prea mainstream, trebuie să vii pe biclă. Îmi place telegrafia... [citește mai departe]

23.07.2013 • Empiricus

 

Ce este și ce se vede

Sunt fotoamator și câteodată mă gândesc la acest hobby ca la un instrument pentru minciună. Mă rog, nu-mi aruncați în ochi termenul artă pentru că veți câștiga cu abordarea luminii. Angela și Myranda sunt modele des fotografiate de Johnatan Irvin, un fotograf al cărui stil îmi place foarte mult, însă când le așezi între cele două lumi, discrepanțele sunt majore. La fel se întâmplă și cu caracterul oamenilor, cel autentic este rar proiectat pentru că de foarte puține ori este cu adevărat plăcut.

23.07.2013 • Et cetera

 

Treaba cu excitația

Nu, nu este vorba de spray-uri pentru salutat și nici picături pentru frecții la cap. Suntem îndeamnați să ne tulburăm și să zvâcnim, să nu mai consumăm cu titlu de banalitate abuzul aleșilor în societate. Altfel spus, suntem invitați să vedem. Andrei Pleșu consideră că „ne excită ceea ce ar trebui să ne plictisească şi ne plictiseşte ceea ar trebui să ne tulbure”. Metafora este brutală, cu referire la mediul politic și aleșii care-și tratează alegătorii ca pe niște ființe inferioare care se bucură la circul răfuielilor personale prin intermediul instituțiilor statului. Este la modă să mori atârnat de beregata... [citește mai departe]

23.07.2013 • Empiricus