Când am ridicat privirea, peste cărămizile pe care le striveam de-atâta vreme, am zărit putreziciunea. Te-am privit cu admirație, îmi construisem un model, o Idee. Acum, Ideea se citește-n negura cearcănelor tot mai pronunțate, saci umpluți până la refuz de calmul iscusit: paravanul tipului sordid. Bucuria tinereții ei pe atunci, inocența lui de acum, se sugrumă, treptat, într-o simulare ternă. Strălucirea a pierit odată cu lustragii. Acum tot ce se mai culege, cu aceeași semeție, sunt plozii priinței depravate.
31.10.2014 • Alter Ego