Dacă omenirea a îndurat cu adevărat un război, acela este al ruperii de dogmă. Cunoașterea a ținut omenirea captivă sub armele propriilor generali. Strigătul luminismului a venit atât de târziu, încât omul a șlefuit teamă pe chipul oricărui prezent.
Cine nu s-a supus vreodată convenției? Acela care, cel mai probabil, nici că se va fi revoltat. Când în mâinile lui nu a stat sceptrul, brațele, oricât de puternice, au fost în slujba altuia. N-ar fi regret pentru brațe, cât pentru minte și gândurile strivite sub genele plecate.
Captivă uzului privat, rațiunea a comis genocid intelectual sub orânduirea publicului îndoctrinat. Teama ancestrală a fost alimentată cu preocupări de suflet ca mijloc pentru dezmățul trupului.
Sunt câteva secole de la eliberare și omenirea încă strigă după zăbrelele cunoașterii. Oameni ai unei singure cărți se conformează unei estetici pseudo-spirituale holiste sau individualiste sustrăgându-se eșecului pe care l-au încununat. De la absurd până la nebunie s-a constituit o agonie permanentă a subiectului liber în propria captivitate.
Avid de putere sau libertate, individul s-a sinucis,dar nu înainte de a-l ucide pe supremul închipuit. Pasul înainte a fost abisal în istoria gândirii, rostul, sensul, corolarul icnetelor rămânând pâine și vin. Cu timpul, cum s-a mai întâmplat în jocul existenței, bariera conceptuală va ceda apanajului rațional. Eșecul, în ansamblul său, va părăsi disgrațioasa groapă de gunoi în care au târât existența.
Cheia, pe aceasta nu o aștepați să fie găsită: ea trebui construită netâlcuit. Dincolo de dincolo este un aici mistificat care trebuie definitiv zdruncinat.
25.11.2013 • Caiet