Sunt oameni a căror diplomație ridică semne de întrebare mai mult decât rezonabile. Pe de-o parte îi găsești ca fiind naivi, pe de altă parte gândești că pot purta în pacea lor cea mai șireată semeție. Sub posibilitatea unei astfel de măști, orice analiză psihologică sau morală va produce cel puțin două viziuni care se exclud. Altfel spus, sub diplomație individul trasează anonimatul intențiilor sale, protejându-și atât statutul, cât și vanitatea.
Mai cred că, în absența unei relații satisfăcătoare cu sine, diplomația reprezintă proiecția unui eu al celorlalți, un eu străin sieși, un fel de zid de apărare în fața unei dezamăgiri neîncetate. Când a fi tu nu se potrivește social, nevoia de apartenența poate ruina identitatea. Diplomația comportă în fundament orgolii, frustrări, o trufie la rândul ei izvorâtă din evaluări personale nesupuse unei Critici.
Fără a separa între cine este și cine pare a fi, impostorul este confundat cu geniul, și niciodată geniul cu impostorul. Cine este nu are nevoie de resorturi conjuncturale, va respinge pe cât cu putință convențiile; cine vrea să pară, pe de altă parte, este constrâns la ele pentru a construi eul celorlalți. Să știi cine ești înseamnă, cel puțin, să uiți pentru o clipă cum sunt ceilalți.
23.10.2014 • Caiet