Punctul de plecare îl găsesc acolo unde încerc să-mi explic ce înseamnă o decizie etică însoțită de o stare emoțională. Poate o decizie etică să fie doar o emoție? Când am spus însoțită am cumulat emoția rațiunii, altfel m-aș identifica altceva, inferior, nicidecum persoană.
Care-i rostul facultății de judecare atunci când ne ghidăm după intuiții morale? În fapt, ce sunt intuițiile morale? Revelații mistice? Nu cred. Principii generale aplicate spontan? Nici atât. Sentimente stârnite contextual? S-ar putea. Asocierea ideii cu obiectul și determinarea unei dorințe, precum porcul pe lângă mocirlă? Ar putea. Parcă-l văd pe Bergson cum împrumuta intuiția din instinctul bietelor necuvântătoare doar pentru a sugera primele impresii. Pe de altă parte, fantezia morală a lui Steiner definește mai îndeaproape ceea ce vor intuițiile morale să fie. Dar nu fără cernerea impresiilor prin rațiune, nu fără a ne frâna înainte de a cădea pradă empatiei (care este dată de lumea în care am fi cunoscut-o, ipotetic, până acum). Dar cum s-ar putea contura o intuiție morală fără un model, fără mijlocirea fanteziei? Și vorbim de morală atunci când dezvoltăm intuiții? Sau este vorba doar de o sumă de idei corelate din experiențele noastre care capătă sens în acord cu o știință a naturii? Ce culegem din for, sunt conținuturi nule. Intuiția (morală - așa cum o gândesc unii) nu este o formă care să trieze moralitate din aceste conținuturi arbitrare.
Dacă suntem, înainte de a fi agenți morali, agenți biologici, atunci am să separ între „cadrul biologic” și „instinctul biologic”. Dacă ar fi același lucru, crima s-ar legitima moral în orice context prin temeiul instinctului biologic care nu poate fi înfrânat: ca atunci când te frigi, reacționezi instinctiv. Dacă intuițiile mele ar fi răspunsul dificultăților morale, n-aș avea vreo dificultate decât dacă aș refuza să acționez sub impulsul momentului. O acțiune nu poate fi legată doar de moment, de timp, ci și de spațiu. Corelarea intenției cu interesele mele nu e suficientă, dar este preferabilă atunci când nicio altă parte nu este afectată. Ce mi-ar putea sugera o intuiție morală? O senzație, o emoție, dar nu o judecată de valoare. Această senzație sau emoție poate deveni criteriu în procesul decizional, dar cum aș decide fără apelul la rațiune și accesa oricare model sau judecător ideal?
Sau aș putea gândi intuiția morală ca element motivațional pentru o reacție directă, justificată psihologic. Dar atunci m-aș înstreba dacă există un instinct uman de blocaj în fața crimei? Și mi-aș răspunde fără echivoc: da, un blocaj cultural, nicidecum de alt tip, altfel spus simple bariere psihologice pe care le dobândim de-a lungul vieții. Și nu înseamnă asta că nebunii și copiii sunt candidații ideali pentru intuițiile morale? Neinițierea lor sugerează un soi de autenticitate a intuițiilor morale sau, mai interesant, a alegerilor morale vicioase, dar acceptate. Dacă, în vreun fel, poate părea că un copil acționează întotdeauna moral, atunci nu este datorită vreunei intuiții sau purități, ci doar din pură întâmplare. Pe de altă parte, când un nebun comite o crimă, nu-l blamăm moral, nici măcar nu-l întrebăm de ce a făcut-o; ce temei ar putea da? Dar haide să-l întrebăm pe nebun de ce a comis crima, să-i ascultăm intuiția morală care i-a motivat acțiunea. În fond, intuițiile morale motivează acțiuni, nu sunt simple idei pasagere.
Și-atunci, o emoție, dacă o consider suficientă pentru a-mi motiva o acțiune, nu mă separă de un nebun, nici de un copil (cu toate că ambii au in potentio facultate de judecare, dar nu și-o pot întrebuința), ba chiar aș îndrăzni a mă lăsa condus doar de emoții nu mă separă nici de un animal care acționează din instinctul biologic al cadrului în care se poate manifesta. Ce decizii etice ar putea lua un copil sau un alienat mintal? Probabil asemenea unui animal. Totuși, de la animale nu avem așteptări morale, în cel mai fericit caz acestea sunt pacienți morali, dar nu pentru că nu pot face uz de facultatea de judecare, ci pentru că nici nu o au.
Când sunt întrebat de ce am ales să acționez într-un anume fel, dacă aș miza pe intuiția morală ca pivot pentru răspuns, voi putea produce temeiuri similare vrăjitoarelor sau astrologilor. Dacă apelez la facultatea de judecare, conturez (și este mult mai probabil că voi reuși) un temei pe care nu doar să mi-l pot asuma, ci să-l și pot origina.
30.11.2013 • Caiet