Se ridică problema testamentului bunurilor (tangibile și intangibile) din mediul online. Google încearcă să ofere o soluție, însă acest mic pas înainte poate fi calea către o prăpastie. Experiența noastră online nu este limitată la un site sau o companie care gestionează un număr mare de situri pe care le vizităm, ci cuprinde un număr foarte mare de zone restricționate cu parolă la site-uri deținute de companii diferite. Toate aceste companii ne garantează că nu vor divulga conținutul pe care-l gestionăm, mai mult, ne asigură că nici măcar ei nu-l vor vedea.
Ce se întâmplă, totuși, când mori cu identitatea ta online? Ori, cel mai probabil, întrebarea pertinentă este „ce se întâmplă cu bunurile tale online”, adică emailurile, notițele, documentele, schițele, statutul avatarului tău din jocul online multi-player favorit și așa mai departe.
O soluție este distrugerea tuturor datelor dacă un cont nu este accesat pe o perioadă de șase luni (cazul Yahoo!), o alta este menținerea lor nelimitată (cazul Google, pre-Inactive Account Manager System) sau, cea mai recentă, tot de la Google, punerea ta în controlul acestor date sub forma unui testament (Google, Inactive Account Manager Setup).
Google gestionează o parte din serviciile cele mai folosite pe WEB, astfel toate datele personale existente sub servicii Google pot fi prelucrate conform testamentului online în funcție de modul în care ai sortat și direcționat conținutul. Însă celelalte companii importante care dețin informații despre un utilizator nu au implementat și poate că nu vor implementa niciodată o astfel de sistem.
Aici pot introduce în discuție ceea ce se numește openID și încercarea de a interconecta accesul la toate serviciile pe care le folosim cu o singură parolă. Cu toate că ni se recomandă să nu folosim aceeași parolă pe site-uri diferite, iar schimbarea lor să fie frecventă, comoditatea celor mai mulți utilizatori îi face să apeleze la astfel de servicii. Nu doar openID oferă astfel de servicii, Facebook, Google, Yahoo, AOL și altele oferă interconectarea conturilor pentru o mai ușoară gestionare a modalităților de acces.
Prăpastia despre care vorbesc se conturează prin finalitatea unei metode de acces care este unică, adică se supune aceluiași set de criterii la autentificare pentru zone mai mult sau mai puțin relevante asociate cu un individ pe WEB. Site-urile de phishing vor obține acces nu doar la un serviciu, ci la toate serviciile folosite de un individ posesor de, numit generic, identificator universal.
Prin acest pericol nu vreau să sugerez că tehnologiile de tipul openID nu sunt sigure ori că nu ar trebui dezvoltate, ci doar să atenționez că nevoia de a gestiona datele care intră sub contractul „testamentului online” necesită un astfel de sistem pentru a putea agrega toate informațiile private ale unui decedat pentru transfer ori ștergere definitivă.
04.11.2014 • Empiricus