În „Întemeierea metafizicii moravurilor”, Kant ilustrează diferența dintre acțiunile din datorie și conforme cu datoria prin apel la următorul exemplu:
„[...] este într-adevăr conform datoriei ca băcanul să nu-i înșele la preț pe clienții neștiutori, și niciun negustor deștept nu face asta acolo unde merg bine, ci menține același preț stabilit pentru toată lumea, astfel încât un copil poate cumpăra de la el la fel de bine ca oricare altul. Adică toată lumea este servită cinstit; numai că acesta nu este nici pe departe de ajuns pentru a crede că negustorul a procedat astfel din datorie și din principiile de bază ale onestității; propriul său avantaj i-a cerut acesta; iar aici nu putem presupune că negustorul ar avea în plus o înclinație nemijlocită pentru clienți care să-l facă să nu favorizeze, cum ar fi din dragoste, pe vreunul în raport cu altul cu privire la preț. Deci acțiunea nu a fost făcută nici din datorie, nici dintr-o înclinație nemijlocită, ci doar cu un scop egoist.”
Kant, Immanuel, Întemeierea metafizicii moravurilor, trad. Valentin Mureșan, ed. Humanitas, 2007, p. 37, ¶ 9
Cea mai des întâlnită critică constă în imposibilitatea determinării cu exactitate a intenției pentru a stabili conținutului moral al acțiunii. Kant, deși elaborează o etică a intenției, nu evaluează acțiuni, aspect pe care, dacă îl eludăm, cădem în derizoriu din punct de vedere interpretativ. Foarte pe scurt, etica lui Kant evaluează maxime în care trebuie să identificăm voința bună spre a stabili conținutul moral.
09.11.2014 • Caiet