Se vorbește despre hoțul de tablouri ca fiind inferior calitativ operelor de artă pe care le-a furat. Această opinie a fost împărtășită într-un documentar de reconstituire a furtului tablourilor din olanda. Prin calitativ înțeleg statutul părților implicate ca fiind măsurabil. Dacă tablourile au preț, hoțul trebuie să aibă și el preț, altfel comparația nu poate fi validă.
În același timp, în vederea întemeierii opiniei, se face apel la o pretinsă incapacitate a hoțului de a produce vreodată ceva de o asemenea valoare. Prin valoare înțelegându-se preț (așa cum sunt valorificate obiectele).
Plecând de la premisa conform căreia hoțul nu va realiza vreodată obiecte care, cumulate, să aibă preț cel puțin egal cu tablourile furate, putem accepta că el este inferior tablourilor? Altfel spus, între o persoană și un obiect se poate pune semnul egal? Daca da, pe ce palier? Dacă nu, de ce?
La semnul egal, cel mai probabil, nu putem spera, dar putem vorbi în termeni de echivalență (sau oportunitate). Însă echivalența presupune compensare, iar ca pretul tablourilor să poată depăși valoarea unei persoane este necesar un context în care putem identifica și o monedă valabilă pentru o astfel de tranzacție.
Să presupunem că oamenii pot fi clasificați după un criteriu măsurabil astfel încât să putem spune că Dogaru valorează zece unități. Pentru ca el să crească din punctul de vedere al calității sale, va trebui să își ghideze acțiunile pentru sporirea bunăstării sociale, implicit pe a lui. Cu fiecare acțiune evaluată pozitiv, numărul unitățior va crește. Pe de altă parte, să considerăm că hoțul valorează o unitate, iar fiecare alt om valorează, de asemenea, câte o unitate. Să mai spunem că își pot pierde această unitate odată ce acționează potrivnic sporirii bunăstării sociale, implicit potrivnic sieși. De asemenea, nici nu poate avea mai mult de o unitate. Atfel spus, ori ai calitatea dată de această unitate, ori nu o ai.
Dacă în primul caz putem identifica oameni care pot fi ierarhizați, deci le putem atribui un preț unuia în raport cu celălalt, ei nu pot fi în continuare comparați cu obiectele decât dacă sunt considerați per se obiecte. Totuși, dacă acțiunile, în mod repetat, nu duc la sporirea bunăstării sociale, pierderea treptată a unităților i-ar putea transforma în obiecte odată ce s-ar ajunge la un sold negativ. În cel de-al doilea caz, o singură acțiune eșuată este suficientă pentru a deveni obiect. În ambele cazuri, când ajungi la sold negativ, ești echivalat la un preț corespondent domeniului obiectelor.
Să imaginăm acum aceeași unitate existentă în fiecare individ sau ființă vie și să o numim demnitate, dar care nu se regăsește și în obiecte. Departajarea s-ar face pe criterii precum capacitatea de a simți plăcere și durere și prezența facultății de judecare în constructul ideal al individului vizavi de un obiect.
De ce este nevoie de sfere diferite pentru obiecte și indivizi? Pentru că a proiecta scopuri și gestiona mijloace este necesară prezența facultății de judecare. Interesele indivizilor se intersectează, deci mijloacele nu pot fi acceptate necondiționat întrucât pot afecta interesele celorlalți interesați să-și atingă propriile scopuri. Tot aici am putea distinge între oameni și alte ființe vii. Pe de altă parte, obiectele nu proiectează scopuri. Obiectelor le sunt atribuite descrieri, dar indivizilor le sunt atribuite pe lângă descrieri, și prescrieri. Sursa prescriptivului poate fi internă, externă sau mixtă.
Prețul obiectului poate fi stabilit pe criterii descriptive în raport cu alte obiecte. Pretul individului poate fi, de asemenea, determinat pe criterii descriptive, dar ținându-se cont de toate caracteristicile aferente fiecărei sfere. În ceea ce privește individul, în structura descriptivului intră acum și prescriptivul. Ca metodă, așadar, cuantificarea valorică poate fi realizată cu unități de măsură care aparțin sferei în cauză și orice încercare de întrepătrundere va eșua.
Rămâne, totuși, problema soldului negativ pe care-l poate avea, din punct de vedere al calității sale, un individ. Sau, mai degrabă, putem spune că este un indicator pretabil pentru o evaluare a caracterului acestuia, oferind astfel răspuns la întrebarea Ce fel de individ este hoțul odată ce a sustras tablourile?, nicidecum la întrebarea Este hoțul mai valoros decât tablourile pe care le-a furat?.
23.11.2013 • Empiricus