Toate persoanele care-mi iscalesc de ceva vreme certificatul de deces se declara mai castigate in fata celor pentru care nu m-am nascut inca intrucat m-ar fi lepadat cu rost. Dintre cei si cele pentru care abia iau forma, in sensul ca suntem la cel putin prima interactiune, trecutul meu sau, mai bine spus, certificatele de deces pe care le-am iscalit eu angajeaza un soi de progres social si emotional, o stabilitate si o sensibilitate pe care eu nu le-am vazut niciodata. Nu vad nici acum. Probabil din cauza faptului ca nu-mi revoc si nici nu-mi asasinez trecutul.
Nu ma recunosc asa cum ma contureaza mazgaliturile certificatului meu de deces. Ma-ntreb daca am eu o problema de intelegere ori ele o problema de manuire a stiloului ucigas.
Vin dintr-o configuratie particulara in dezacord cu blenda sociala. Dar fiintele rationale finite, ca si mine, uita repede. Ma privesc degajate cum ma-ndrept catre locul meu in lume si stiu ca m-ar lapida. Am indurat moartea, m-am pierdut si regasit, am petrecut o saptamana alaleica si nu am cautat explicatia nici pana astazi. La rand e timpul sa-si traga seva din alt naiv. Moartea nu va pieri vreodata, ea este savarsita, intotdeauna de veghe in lanul cu miri.
Sunt intr-un colt al scenei. Inaintez senin si culeg aplauzele acelora pentru care inca nu m-am nascut si maledictiile celor pentru care am decedat. Ce nu am devenit pentru cineva, voi deveni pentru altcineva.
08.11.2012 • Alter Ego