Au fost multe nopţile când luna m-a văzut plecând şi revenind până te-am trezit. M-ai crezut atunci, dar nu pentru mult timp. Astăzi, peste rânduri, privesc în tine ca-n oricine şi nu mai găsesc îmbrăţişarea care speram să frângă neputinţa mea. Mă știam pierdut dinainte să mă fi întâlnit. Pe când mă imaginam regăsit, schiţam, în fapt, deziluzia a ceea ce nu voiai să vezi.
Nu mă voi îndoi de exigenţa mea nedreaptă și nu voi oferi vreodată mai mult decât doresc, nici nu am de unde, voi şti să rămân închis şi rătăcit, nepotrivit, căilor fireşti.
De vrei, să mă auzi atunci când voi icni cel mai puternic întruparea, să cugeţi şi să te pleci propriei slăbiciuni. Nu conchid dacă-mi doresc să te ştiu minţindu-te. Dinspre tine mi-e dor de-un gând doar, şi nu de nopţile împreună, de pielea catifelată ori sânii tăi plini. Nici gura ta n-aş căuta s-o văd rostind, nu mă interesează ce simţi, nu suspend sentimentele nimănui, nici măcar pe ale mele, dar aş vrea să-mi stăvilesc doar setea de a mă pierde-n furtuna care să-mi suscite un alt pământ.
26.03.2013 • Alter Ego