Îi spun privilegiu pentru că nu vreau să-i spun priveghi, deşi nu este mai mult decât slujba din urmă a ceea ce-ar fi putut fi întâia oară. M-a plesnit cu o invitaţie pe care am chestionat-o copilărește, fiindu-mi caracterizat de ce-ul drept simbol al unui set de trăsături gonflabile.
Cred în gândul pur al unei realităţi care mă va auzi. Sunt dificil. Prefer absenţa, şi nu prezenţa. Sunt sfere ale veţii mele în care prefer să nu mai bifez expresii sociale. Mai bine absent, decât întristat. Sunt gata oricând să zâmbesc. Hai, spune-mi ceva regesc pentru că vreau să greşesc.
I-aş fi spus fără tagadă, “Mi se cuvine!”. Nu mă feresc să fiu ipocrit, n-are sens să mă sucesc în juru-mi, mă voi prinde din urmă oricum. De mă prind, mă voi prinde ca un prost: îndrăgostit.
06.02.2013 • Alter Ego