Minciuna poarta un mesaj subtil. Ma refer la minciuna evidenta, cea pe care o remarci aproape dinainte sa fie rostita prin prisma nefirescului.
Ma surprinde naivitatea celor care mint si asteapta ca mesajul nerostit sa fie sesizat de cealalta parte. Ignoranta si refuzul minciunii fac mesajul nerostit sa piara. Tot ce ramane este minciuna.
De exemplu, cand o persoana minte o alta persoana in mod grosolan cu privire la o intalnire pe care au ratat-o ori nu si-o doreste, mesajul este, de cele mai multe ori, de refuz si pe viitor din partea primei persoane. Persoana mintita, a doua, daca remarca minciuna, in cele mai multe cazuri se preface ca nu a auzit o minciuna. Transforma evidentul intr-un soi de explicatie plauzibila doar pentru ca nu i-ar placea sa fie mintita. Asta nu schimba cu nimic atitudinea primei persoane, iar acest aspect apare greu de acceptat.
Cred ca este una din foarte putinele situatii unde dihotomia mi se pare nu doar tolerabila, ci necesara: fie da, fie nu!
Aud si vad: si nu-mi place.
14.08.2012 • Alter Ego