În stânga și în dreapta circulă tot felul de propuneri elucubrante. În dispută se vehiculează soluții care au ca scop mai multă dreptate socială. Viziunea din for este următoarea: cei care au averi și fură o pâine ar trebui condamnați la maxim de ani conform legii penale, iar cei săraci care fură o pâine ar trebui să se bucure de clemență deoarece furtul este singurul mijloc accesibil de supraviețuire. În mintea plebeilor, acest lucru apare normal. Când ajung la concluzia că legea nu se poate aplica preferențial, că fapta este judecată per se, aceiași populiști schimbă macazul spre instituirea unor pedepse drastice, dar, aparent, juste.
Iată, mai jos, un extras dintr-un discurs:
Legea este prea blândă în România!!!
1. Vrei carnet? Minim 12 clase.
2. Ai depășit pe linia continuă? Confiscarea mașinii.
3. Ai făcut o șpagă? Minim 10 ani de închisoare.
4. Fumezi țigări de contrabandă? Să li se anuleze pensia ălora din familia ta.
5. Circuli cu limuzină de lux deși ești șomer? Investigație plus confiscarea fondurilor nejustificate.
6. Ai primit bani de la o „mătușă Tamara”? Nicio problemă. O investigăm pe ea.
7. Ești bețiv și balastezi(?) sistemul de sănătate? La revedere, servicii medicale.
8. Ai fraudat sistemul de pensii cu dosare măsluite? Minim 10 ani de pușcărie.
Exploatat și orbit de presiunile socio-culturale, mai ales ignorant cu privire la evaluarea rațională a acestor soluții, internautul justițiar se va trezi în stradă întrebându-se greșește căutând mai multă dreptate socială.
Cu privirle la 1. Vrei carnet? Minim 12 clase, legislația românească impune, prin sistemul de educație, un număr minim de clase. Legislația rutieră permite obținerea permisului de conducere de la 16 ani, odată ce acest minim de clase din sistemul de educație a fost împlinit. Sunt suficiente clase cât să se fi dezvoltat capacitatea de a citi, scrie, a face o minimă analiză de text și de orientare spațio-temporală, așadar dezvoltarea competențelor minime în vederea obținerii permisului de conducere este prezentă. Cu toate acestea, oameni fără școală își iau permisul de conducere. Cum se întâmplă acest lucru? Foarte simplu, Poliția Rutieră nu solicită, odată cu documentația întocmită în vederea obținerii permisului de conducere, diploma de absolvent a numărului minim de clase din sistemul de educație. Dar de ce nu o face? Deoarece nu are sens, în România, orice tânăr ajuns la șaisprezece ani, conform legislației, a trecut prin sistemul de educație formală minim necesară. Acest lucru ne arată că nu este relevant pentru siguranța publică dacă impunem masterat pentru a putea obține permis de conducere, ci este suficient ca legiuitorul și executivul să își facă treaba pe palierele pe care și le-a asumat. Nu este de condamnat cel care aplică pentru permisul de conducere, deoarece în legislația aferentă obținerii dreptului de a conduce nu există o cerință privitoare la nivelul de educație. Nici nu ar putea fi posibilă o astfel de cerință fără ca o organizație a statului să nu submineze pe o alta.
Se spune că pentru a beneficia de un drept, obligația corelativă trebui să fie bine ancorată în realitate. Nu acest lucru se întâmplă cu 2. Ai depășit pe linia continuă? Confiscarea mașinii, deoarece nu reușesc să identific dreptatea acolo unde, a fortiori, unui om care traversează prin locuri nepermise i-ar trebui amputate picioarele. Cu alte cuvinte, nu poți lua din proprietatea cuiva ceva ce i se cuvine. Îi poți suspenda dreptul de a conduce pe drumurile publice, dar nu poți atenta la bunul său. De ce? Deoarece i-ai încredințat omului, ca autoritate, dreptul de a conduce, nu vehiculul pe care îl conduce. Dacă, totuși, am admite că este în regulă să-i confiscăm mașina, atunci am face dreptate comițând o nedreptate, lucru inacceptabil deoarece dreptatea se face apelând la legi respectându-le totodată. De aceea corpul de legi este însoțit de un corp de procedură. Totuși, unui criminal, i se confiscă arma crimei chiar dacă aceasta este o scobitoare. Într-adevăr, însă în confiscarea scobitorii nu stă pedeapsa, ci este folosită doar ca mijloc probator.
Mita este problematică deoarece se aplică doar în relația directă a cetățeanului cu statul, prin organizațiile specifice. Între doi oameni de afaceri, de exemplu, termenul mită este înlocuit cu tranzacție sau contract. Internautul justițiar icnește 3. Ai făcut o șpagă? Minim 10 ani de închisoare fără să separe între aceste planuri. Dar, cel mai aplicat, ne putem raporta la sistemul medical, unde șpaga este, conform zicalei, la ea acasă. Coplata este un model de legitimare a șpăgii pe care sistemele private medicale îl privesc ca pe o cloșca a cărei ouă de aur abia așteaptă să fie luate. Mai mult, dacă sistemul medical din România este garantat de stat, până la un anumit nivel, atunci nu are sens o a doua structură de colectare a veniturilor de la asigurați (prin coplată) deoarece, din punct de vedere al infrastructurii este costisitor și poate fi instrument mijlocit pentru legalizarea șpăgii. Revenind, a da șpagă apare în regulă, a primi șpagă se sancționează cu minim zece ani de închisoare. Nu ar trebui formulat invers? Ai dat șpagă? Minim zece ani de închisoare! Discuția este mult mai nuanțată, dar fenomenul șpăgii se va rezolva când în cultura românească, a da șpagă va însemna să te înjosești și, tocmai pentru că ai dat șpagă, să ajungi să beneficiezi de cele mai slabe servicii din punct de vedere calitativ. Cum se poate obține acest lucru? Nu prin amenințarea cu închisoarea, ci prin reconfigurarea asigurării (de către stat?) unui venit just tuturor profesiilor cu autonomie decizională (sferele medicină, justiție, educație universitară), nu doar celor din justiție care și-au alocat, pe bună dreptate, venit de risc și integritate.
Mai departe, fără doar și poate, viciul este în totalitate o alegere individuală, dar cum se mai justifică 4. Fumezi țigări de contrabandă? Să li se anuleze pensia ălora din familia ta în acest context? Dar în alt context? În istoria ideilor, filosofii care-și merită cu adevărat titulatura au căutat să responsabilizeze individul cu privire la propriile acțiuni. Nu de puține ori au fost identificate abuzuri mizând pe responsabilitatea unui individ cu privire la acțiunile altuia. O astfel de interpretare este posibilă astfel: dacă, într-o familie, copilul cel mare se apucă de fumat, putem spune că vorbim despre o vină colectivă și o lacună educațională acceptabilă social. Dar dacă alege să fumeze țigări de contrabandă, vina o poartă în totalitate familia. Cum? Mai bine nu se apuca de fumat și astfel nu avea nevoie să cumpere țigări de contrabandă. Analog cazului mitei, cine ar trebui pedepsit pentru existența țigărilor de contrabandă pe piață? Cei care le cumpără sau cei care le comercializează? Cei care cumpără pot ști cu certitudine dacă țigările sunt de contrabandă? Dar cei care le vând? Și ce treabă au părinții și pensiile aici? Iată de ce asemenea abordări reliefează cum pasiunea pentru mai multă dreptate socială naște monștri a căror înțelegere despre dreptate nu se poate armoniza cu realitatea.
Dorința de afirmare a românului este consacrată. Din acest punct de vedere, justițiarul internaut consideră următoarele: 5. Circuli cu limuzină de lux deși ești șomer? Investigație plus confiscarea fondurilor nejustificate. Din nou, analizând formularea, confiscarea fondurilor, chiar și a automobilului de lux, are loc doar pentru că ești șomer. Odată cu confiscarea, începe investigația. Dar ce anume investigăm? Faptul că este șomer? Faptul că are un automobil de lux? Cel mai probabil, totuși, legătura dintre aceste două stări de fapt. La prima vedere, dacă o duci bine și ți-ai luat un automobil de lux, poți circula cu el atâta timp cât cât nu ești șomer. Absurd, desigur, dar internautul nostru justițiar urmărește, în fapt, mijlocirea legăturii dintre cele două stări de fapt pentru a-și putea justifica cererea de suspendare, cel puțin temporară, a accesului la fondurile pe care le deține un șomer cu automobil de lux. Dacă nu mai deține fonduri, confiscarea automobilului ar fi un prim pas. Din nou, se caută dreptatea prin încălcarea legii. Bunurile nu se confiscă decât pentru despăgubire sau dacă au fost obținute ilegal (în mod direct), iar pentru aceasta este nevoie de o hotărâre judecătorească definitivă care să fi stabilit că nu mai vorbim de un inculpat, ci de un condamnat. Prezumția de nevinovăție îl protejează pe individ obligându-l pe acuzator să aibă o atitudine rezervată în fața dovezilor circumstanțiale, acestuia solicitându-se nu doar dovezile directe, ci și obținerea lor prin mijloace legale. Cu privire la 6. Ai primit bani de la o „mătușă Tamara”? Nicio problemă. O investigăm pe ea, discursul pare să ia o direcție acceptabilă dacă admitem necesară solicitarea de justificarea a fondurilor transferate peste o anumită sumă.
Să ne întoarcem la universul elucubrației: 7. Ești bețiv și balastezi(?) sistemul de sănătate? La revedere, servicii medicale. Parcă rediscut pseudo-dificultatea decizională în vederea acordării unui lob de ficat pacientului cunoscut drept bețivul satului. În domeniul medical, această chestiune nu ține (nu ar trebui să țină) cont foarte mult de caracterul pacientului ca individ în societate, ci mai degrabă de capacitatea sa biologică de recuperare. Dacă tot punem problema astfel, de ce să nu îi luăm pe bețivi, pe drogați, pe nebuni et cetera și să le anulăm dreptul la viață întrucât, și-așa, nu și-o trăiesc „cum ar trebui”.
În cele din urmă, internautul justițiar mai consideră just următoarele 8. Ai fraudat sistemul de pensii cu dosare măsluite? Minim 10 ani de pușcărie. Din nou, se pune accent pe pedeapsă, prin aceasta sperându-se la o ordine socială în care frica de pedeapsa să ne determine să fim corecți, să respectăm legile. Cel mai probabil, nimic nu poate fi mai greșit decât să-ți dorești să trăiești într-o societate în care frica (de pedeapsă) este singurul criteriu pentru asigurarea conviețuirii. O astfel de lume are drept cel mai înalt criteriu moral, înainte de toate, izvorât din constrângeri externe, nicidecum din constrângeri interne. Iar dacă legea morală nu vine din interior, atunci nu putem vorbi de moralitate pentru că alegerile noastre pot fi doar accidental morale atunci când constrângerile coincid cu alegerile individuale.
În loc de încheiere, solicit tuturor celor cu porniri justițiare să reflecteze asupra unor puncte de vedere pe care le expun, dar să nu renunțe la căutarea de soluții corecte.
22.11.2014 • Empiricus