Cand ghiulul intelectual, tatuajul social ori tratatul personal nu prea mai construiesc senzatii, in paradis se asteapta furtuna. Se reformuleaza abordarile, se zidesc premise reticente, se dezvolta planuri marcante, toate chestionate de asteptari nedeclarate.
Primele reactii sunt confirmari ale certitudinilor asteptate, asadar minciuni. Ulterior spiritele se domolesc cu platitudini sociale si emotionale asezonate cu degradare personala inconjurata de asteptare inspre a fi revocata. Cu urcusuri si coborasuri se creeaza precedentul relevant: "nu stiu" sau incertitudinea.
N-am inteles vreodata rostul construirii pentru cineva prin deconstructia ta. Poate pentru a smulge mila, probabil, dar nu este eficient pe termen mediu si lung. In cel mai bun caz, amana ineluctabilul.
Victimizarea, apogeul prefacatoriei si solutia inertiei. Cea mai accesibila forma de a contura asteptari o reprezinta, fara echivoc, victimizarea. Dintr-o neinteleasa ratiune, ceilalti se simt datori sa nu intristeze si monteaza ca baioneta argumentativa renuntarea la sine.
Tot ce ramane in urma furtunii este inertia.
22.10.2012 • Alter Ego