Diletantismul la zi

Conform programei, astăzi am asistat la un curs despre cum se scrie o lucrare de cercetare. Odată ajunși la secțiunea Citare, Compilație, Doxografie, Plagiat, Auto-Plagiat, Ignoranță, au fost descriși în cele mai fine detalii impostorii mediului academic care mă îngrețoșează ori de câte ori îi văd hălăduind holurile, căutând sticlele și răsucind ierburile. Oricât de mult aș fi împotriva profilării, astăzi mi s-a arătat că, într-un fel sau altul, categoriile nu segregă, ci rafinează. Diletanți, intriganți, avizi după delațiune, își scriu curriculum-ul vitae cu orice pliscă. Cuvinte alese, atitudini drese, poate mai cultivă ochii vreunei mirese. Dacă te depărtezi și privești imaginea de ansamblu constați că nu sunt de condamnat, ci de plâns. Dar nu au cine să îi plângă, altcineva decât pântecele oarbe, ca o glorificare cangrenată.

20.03.2015 • Empiricus