Mă reclamă sociabil, însă mie-mi place să zâmbesc. Odată cu zâmbetul meu pare că, printre genele unora, dezgolesc colţi care-şi caută jugulară. La celălalt pol fie sunt orb, fie îmi asum o permanentă atitudine suspectă.
Sunt prea sociabil, suspect de sociabil? Mă vreau astfel. Carevasăzică, raspunzând unui gând prietenos, îmi asum. Am intuit, confirmat şi înfruntat nenumărate jigniri, majoritatea ad hominem, însă n-am mai gândit de ceva vreme că trebuie să condamn pe acuzatorii mei definitiv. N-am să fiu ipocrit, i-am îndepărtat temporar. Oamenii nu se schimbă, doar vieţile lor.
Am opinii vădite. Am prejudecăţi şi profanez arbitrar. Trântesc neformulate, trolez, întreb, insist, greşesc. Uneori le potrivesc nesperat, alteori calculat. Am şi eu sclipirile mele. Unele intelectuale. Altele doar pentru că mă pupă mândra şi-mi lasă glosul ei pe buze.
Îmi plac oamenii. M-aş rostogoli printre ei precum câinii din faţa facultăţii. Printre toţi, fără excepţie. Dacă nu le smulg ştiinţă, măcar sa le smulg zâmbete. O bună parte dintre ei se bucură de prietenia mea sinceră. Cealaltă parte doar se bucură. Mă bucur pentru toţi. Nu-s altruist, drept care mă bucur limitat.
Sunt uneori orb pentru că refuz fracturile dintre diferitele tabere ale căror criterii delimitative par, cel puţin în mintea mea, aiureli clandestine. Ce au pierdut unii, n-au câştigat alţii. Trag mâneci fără să asertez consecinţionist.
Mă declar nenumit. Restul vă aparţine.
30.10.2012 • Caiet