mă împlinesc într-o senzaţie de nemărginit
ca şi cum aş pleca deşi
abia m-am întors în mine
sunt propriul metronom
singurul care veghează aripa fluturelui
prinsă cu degete de infantă
Simt iubirea fără să o pot mărgini,
devin suficient în plină decădere.
Niciun comentariu
Abonare la comentarii
Trackback link: http://www.edoru.ro/blog/pleoapa-lui-tic/trackback/