Gerure

aplecaţi peste întrebările lumii
te priveam ridicând uşor din umeri
şi sper să nu te superi
c-am ales pe Sisif
şi pe tine cu încăpăţânare
şi nici că te-am forţat să scrii
cu ciocul însângerat
bisturiu pe lânga zei
unde am înjunghiat şi noi
pe Prometeu

peste ani
umerii noştri vor ridica rar
adusi de timp nu se vor mai
căuta pe deasupra
şi daca vom chibzui ne vom întrista
cât deşert am stăruit
cum că toate fi-vor găunoase
dintr-un prunc epave cu toţii
orbecăind prin viaţă
un cuier
s-aninăm speranţă

mănuşa veştejită a duhului
pe care trebuie s-o lepădam
abjură însuşi sufletul
şi-atunci mă-ntrebi de ce mă pierd
de cioc ori de piatră
de gânduri ori de şoapte
de lume ori de arte

priveşte
priveşte-ne
vine timpul să cădem prada leacului
să ne despărţim de raţiune
să pierdem credinţa
şi binele şi lumina
şi căldura
si sinidisisul
să nu fim trişti
urmează abisul